Pilde - Sfanta Treime

Un om simplu calatorea pe un drum de tara in tovarasia unui preot; si, vorbind ei de una, de alta, omul si'a aratat o nedumerire:
- Cuvioase Parinte, eu nu pot intelege cum de in Sfanta Treime sunt trei persoane care formeaza Una singura. Cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt trei persoane unite, nedespartite dar fara a se amesteca una cu cealalta.
- Fiul meu, ii raspunse cu rabdare preotul, sunt si lucruri mai presus de gandirea noastra pacatoasa, insa ceea ce spui dumneata nu este atat de greu de priceput.
Sa privim de exemplu Soarele, uite sa zicem ca sfera de foc ce dainuieste acolo de veacuri, este Tatal; apoi sa spunem ca Lumina care ne vine de la Soare este Fiul, Isus Christos care a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate; apoi caldura, care vine tot de la Soare pentru a ne incalzi, sa zicem ca ar fi Sfantul Duh, care, cu caldura dragostei sale, ne incalzeste mereu sufletele inghetate de rautate.
Vezi tu fiule, Soarele si lumina si cu caldura lui sunt unul si acelasi lucru, si cu toate acestea cele trei raman diferite cand vorbim despre fiecare.
La fel si in Sfanta Treime - Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Unul si Acelasi Dumnezeu caruia noi credinciosii ne inchinam.

Omul, ca si toate celelalte vietati si lucruri este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinita. Dar omul este doar o creatura, si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, insa oamenii mandrii pacatuiesc indraznind sa creada ca nimic nu este mai presus de ei si ca toate, mai devreme sau mai tarziu, le sunt accesibile. Omul credincios stie insa ca nu mintea, si nici puterea, ci doar Iubirea le poate cuprinde pe absolut Toate.

Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant.

As avea o intrebare: prin ce este omul dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.
Pace, iubire si intelepciune.

Buna seara si bine v'am gasit!
Eu cred ca Omul prin toata fiinta sa se aseamana cu Dumnezeu; bineinteles ca nu vorbim aici despre latura fizica a Omului ci despre cea sufleteasca si cea spirituala.
Dumnezeu l'a inzestrat pe Om cu toate aceste calitati tocmai ca sa'i ofere posibilitatea de a'si purifica sufletul; fara acestea probabil ca ne'am inscrie si noi in categoria regnului animal, care este tot o creatie a Domnului insa care se inalta la Domnul pe alte cai decat cele umane.
Cum ar putea un Om sa'si purifice sufletul si gandul daca nu ar fi inzestrat de Domnul cu darul vederii si intelepciunii divine? Uitandu'ne in jurul nostru, vom observa ca tot ce ne inconjoara reprezinta o bucatica de Dumnezeu, de la copii, la floarea de colt si pana la razele Soarelui.
Nimic nu se datoreaza Omului, totul se datoreaza Domnului.

Este loc pentru toata lumea pe acest Pamant, daca fiecare isi gaseste locul.

Acest subiect ridica o alta intrebare: cum pot animalele si plantele sa'si purifice sufletul? reusesc ele oare?

Daca noi suntem dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu atunci de ce nu ne comportam ca atare. De ce nu reusim sa infaptuim nici macar ce ne propunem? Cum am putea sa beneficiem de ceea ce el a pus in noi? De ce aceste calitati si potentialitati divine nu sunt active in noi? Cum ar putea fi ele trezite, mai bine zis, noi treziti?
Ca noi sa ne intoarcem la Tatal este in puterea noastra sau este doar prin gratia Sa?
Pace, iubire si intelepciune tuturor.

Cred ca orice actiune umana ascunde in spatele ei o forma a unui gand divin: daca facem un bine suntem impacati cu noi si fericiti ca l'am facut; daca facem un rau atunci asta este modalitatea noastra de a cere ajutor celor din jur; daca nu ne implicam in a face bine si suntem egoisti prin simpla nepasare este o forma de conservare a propriei persoane, o forma de aparare a integritatii fizice si morale. De ce nu ne atingem scopurile? Probabil ca, daca am sti, atunci ni le'am atinge.
De asemenea mai cred ca tine doar de puterea individului de a se salva si de a se armoniza cu El insusi; intr'adevar Oamenii nu se nasc egali, nu au aceleasi sanse, dar cu siguranta ca in fata Domnului suntem cu totii egali.
Confuzia apare atunci cand Omul se asteapta la altceva decat vede in fata ochilor; abia dupa ce va fi recunoscut ca ceea ce citeste in cartea vietii sale este ceea ce El insusi a scris, va putea simti atingerea fina a Divinitatii.

Este loc pentru toata lumea pe acest Pamant, daca fiecare isi gaseste locul.