Chestionar

Urmarind in ultima perioada evenimentele de pe scena politica interna mi-au devenit evidente tendintele oligarhice ale unei parti din cei aflati in pozitiile de conducere ale acestei tari si ale familiilor lor.
Privim neputinciosi cum sistemul medical, cel de invatamant sau cel juridic devin victime ale afacerilor cel putin dubioase in care echipamentele supraevaluate si consultantele inutile sunt achizitionate si cu banii mei la preturi monstruoase, jignitoare fata de contribuabili.
In tot acest amestec de oameni egocentristi si afaceri ciudate in care fiecare este combinat cu fiecare intr-un mod sau altul, in care toata lumea tradeaza pe toata lumea, in care fiecare ita care alcatuieste aceasta panza de paianjen canceroasa pentru tara mea, prinde in mrejele ei bietele suflete care ne-au crescut, care suntem si care vin din urma – tot mai putine.
In planul palpabil al vietii omenesti in care obiectul de schimb a devenit obiectiv, ne simtim cu totii lezati de indiferenta cu care aceasta tara, reprezentata in primul rand de oameni, devine un bun dispensabil, ieftin, subjugat conducerii unei piramide pe doua nivele. Pe scena vietii au devenit cu totii vanatori de bani, de putere de munca, de timp, de inteligenta si de sperante. Ne uitam cu dezamagire la cei pe care-i consideram cu doar cativa ani in urma, capabili nu sa ne conduca, pentru ca nu de asta avem nevoie, ci capabili sa extraga din sangele nostru acele forte si talente capabile sa duca poporul asta si pe noi insine mai departe, intr-un progres la inceput mai lin, insa intr-un progres evident.
Este necesar sa ne intrebam daca tot ce se se intampla acum, in deceniul acesta, este maximul de rau care ni se poate intampla. Si asta nu ca sa ne dam voie sa devenim optimisti pana la ridicol ci ca sa intelegem daca totusi undeva ascunse in cotloanele mintii colective, exista un sprijin, de orice fel. Sa ne intrebam daca nu cumva papusarul este la randu-i papusa sau daca scena pe care se desfasoara toate aceste evenimente fara o substanta stabila, nu este cumva un loc de joaca pentru niste actori care vor ramane in curand fara spectatori. Se vor putea bucura in continuare de piesa lor, vor avea tot timpul sa-si continue croiala, vor ramane poate si cu o oarecare independenta financiara insa cu siguranta nu vor mai avea seva din care sa-si alimenteze setea de putere, pentru ca eu cred ca de fapt asta le lipseste multora dintre ei. Cred ca cei care sunt la putere in aceste vremuri, sunt acolo din doua motive – au nevoie de putere financiara sau au nevoie de putere de influenta. Desi ce-a de-a doua necesita un grad mai mare de inteligenta si sinceritate cu sine, cred ca, insesizabil, toti sunt impinsi de aceeasi forta launtrica, setea de manipulare si de recunoastere. Daca sunt 100, 500 sau 1000 este important doar pana la capacitatea lor de a-si intinde bratele, pentru ca stim ca 100 pot face cat 1000 sau cat 1000000, in functie de agerimea si de interesele grupului. Gandindu-ne astfel, trebuie sa acceptam faptul ca exista un echilibru, exista niste factori care contrabalanseaza tot acest circ. Cu siguranta resimtim cu totii momentele de maxima tensiune si de ura care devin avalanse de energie negativa ce se abat asupra noastra insa ma intreb ce s-ar intampla daca pe acest munte nu s-ar afla niste brazi inalti si puternic ancorati in timp care sa stopeze din efectele crizei, iar ce trece de ei si ajunge la poalele muntelui sunt doar faramele unui mare dezastru.
Daca ne uitam in jurul nostru vom observa cum oameni de varsta a doua tin neaparat sa conserve si sa transmita mai departe valorile cu care au crescut, iar in antiteza se afla o parte a tineretului care face exact invers. Aflandu-ma undeva la mijloc pot sa spun ca trebuie sa incercam cate un pic din amandoua, sa dezvoltam spiritul uman si civic al societatii insa cu avantul si curajul tineresc. Am vazut cum s-au dezvoltat multe grupuri de studiu, de meditatie si intalniri accesibile tututor cautatorilor de esenta, in care indiferent de pregatirea profesionala a participantilor, limbajul comun este umanitatea. Sa fie oare acest fenomen o coincidenta? Se poate oare ca toti cei care initiaza astfel de proicete sa se fi gandit si sa fi simtit la fel in aceste vremuri sau ar fi mai plauzibila ipoteza unei treziri colective? Ne-am trezit noi asa dintr-o data sau poate ca am fost invatati sa plecam urechea mai atent la ce se intampla in jurul nostru. Cine sau ce anume ne face sa deschidem forumuri, sa ascultam o muzica mai buna, sa meditam sau sa citim impreuna? Cred ca exista o multitudine de raspunsuri si variante din care fiecare isi alege ce simte ca se potriveste realitatii. Poate ca ni s-a transmis din plan divin faptul ca e timpul sa facem ceva si pentru noi, ca nu mai putem continua sa aratam cu degetul ce fac altii din moment ce nici noi nu prea facem mare lucru; sau poate ca pur si simplu oamenii mai evoluati din punct de vedere spiritual se manifesta mai vizibil prin puterea exemplului a ceea ce inseamna cu adevarat sa fim oameni. Legat de o posibila implicare in planul vietii sociale a maestrilor luminii, cred ca a venit momentul sa ne punem niste intrebari care pare ca se bat cap in cap cu asa-zisa evolutie a societatii zilelor noastre.
Prima dintre ele ar fi evident, daca exista maestrii ai luminii implicati in pozitiile cheie ale societatii contemporane si daca da, cu ce rezultate. Mai simplu spus, ajuta implicarea acestora la cresterea si dezvoltarea societatii civile sau este doar o modalitate de a-si arata suprematia si dominatia asupra cunoasterii. Daca raspunsul la prima intrebare este afirmativ, ca sa intelegem concret efectele acestui fenomen, trebuie sa ne raspundem ce credem ca s-ar intampla daca nu ar face-o.
Simplificand usor acest fapt la situatia existenta in aceste zile, ma intreb firesc ce rol joaca acesti oameni in stabilizarea si calmarea situatiei prezente si ce sacrificii trebuie sa faca fiecare pentru a se lasa aruncati in mijlocul unor oameni si interese de calitate indoielnica.
Derivata din ce-a de-a doua intrebare ar fi urmatoarea: daca sunt, sunt ei oare suficienti pentru a face fata din punct de vedere numeric sistemului. La urma urmei, fiecare reprezinta un vot, chiar daca scopul difera. Metaforic vorbind, este suficienta o orchestra de camera pentru a sustine si apoi a creste calitatea unui concert in care canta o intreaga suita? Poate ca da, poate ca nu, poate ca au nevoie si de un dirijor acordat pe aceeasi frecventa cu marile valori.
Daca totusi nu suntem adeptii implicarii maestrilor spirituali in viata noastra de zi cu zi, poate optam pentru a fi condusi de Biserica (aici exista multe modalitati de a o percepe), insa intr-o tara in care peste 90% din populatie este crestin ortodoxa, cred ca multi dintre noi am fi mai linistiti si ne-am simti mai binecuvantati la gandul ca insusi mesagerii Domnului tin fraiele acestei tari. Cred ca vorbim despre o categorie de oameni asemanatoare cu cea mai sus mentionata, cu diferenta ca pe acestia ii cunoastem, ii vedem in fiecare zi la biserica si ii ascultam. Atunci ar fi normal sa ne intrebam care este diferenta intre prima si a doua categorie; raspunsul nostru este subiectiv – pe unii ii cunoastem iar pe ceilalti nu. Atunci, acesta sa fie motivul temerii pe care o avem fata de necunoscut? Ce diferenta este intre un elev de nota 10 din prima banca si unul de nota 10 din ultima banca? Putem raspunde ca diferenta consta in pozitionarea in plan fata de o axa agreata.
Acum, intorcandu-ne din nou in randurile populatiei, cred ca ierarhia sociala este o iluzie, mai concret un mod de clasificare a atitudinilor si trairilor de moment, nu a omului insusi. Intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem este pe ce treapta suntem pe scara evolutiei spirituale. Intorcandu-ne catre noi insine ii vom recunoaste si pe ceilalti, vom simti influenta planului divin in toate domeniile vietii noastre, vom simti altfel frecventa celor din jurul nostru, vom intelege ca atunci cand un om vorbeste, vorbeste de fapt un suflet; vom intelege ca ceea ce suntem noi nu poate fi stirbit in nici un fel de modul cum se comporta ceilalti; vom intelege ca modul in care ne purtam in societate si in familie, reflecta in primul rand modul in care ne purtam cu noi insine. Desigur ca nu trebuie sa cadem in extrema cealalta in care sa nu ne pese de ce se intampla cu viata noastra pamanteasca insa cred ca ea trebuie sa devina un mijloc si nu un scop al evolutiei noastre.