III. Sfarsitul suferintei

In jos

III. Sfarsitul suferintei

Mesaj  dane la data de Mier Oct 14, 2009 4:46 am

Care este cel mai mare obstacol în calea trăirii acestei realităţi?
Identificarea cu mintea dvs., care face ca gândirea să devină un impuls permanent şi repetitiv. Incapacitatea de a te opri să mai gândeşti este o boală groaznică, dar nu ne dăm seama de acest lucru pentru că aproape toată lumea suferă de ea, aşa că o considerăm un lucru normal. Acest zgomot mental neîncetat ne împiedică să găsim acea lume a liniştii interioare, care este inseparabilă de Fiinţă. El creează şi un sine fals, construit de minte, care aruncă o umbră de frică şi suferinţă. Vom discuta mai mult despre acest lucru mai târziu.
Filozoful Descartes credea că a descoperit adevărul fundamental când a făcut afirmaţia: „Gândesc, deci exist". De fapt, el formulase eroarea fundamentală: echivalarea gândirii cu Fiinţa şi a identităţii cu gândirea. Cel ce gândeşte compulsiv, trăieşte într-o stare de separare aparentă, într-o lume nebunesc de complexă, cu conflicte şi probleme perpetue, o lume care reflectă fragmentarea din ce în ce mai mare a minţii. Iluminarea este o stare de integritate, de a fi „unitar" şi, din acest motiv, împăcat. A fi unitar cu viaţa în aspectul său manifest, lumea, ca şi cu sinele dvs. profund şi viaţa nemanifestă — a fi unitar cu Fiinţa. Iluminarea nu este numai sfârşitul suferinţei şi al conflictelor perpetue din interiorul şi din afara noastră, ci şi sfârşitul sclaviei noastre faţă de gândirea neîntreruptă. Ce sentiment incredibil de eliberare! Identificarea cu mintea creează un ecran opac de concepte, etichete, imagini, cuvinte, judecăţi şi definiţii ce blochează orice relaţie autentică. Se interpune între conştiinţa de sine şi persoană, între dvs. şi restul oamenilor, între dvs. şi natură, între dvs. şi Dumnezeu. Acest ecran de gânduri este cel care creează iluzia separării, impresia că existaţi complet separat de „celălalt". Atunci uitaţi faptul esenţial că, în spatele nivelului aparenţei fizice şi al formelor diferite, sunteţi unitar cu tot ceea ce există. Prin „uitaţi" vreau să spun că nu mai puteţi simţi această unitate ca realitate de sine evidentă. Puteţi crede că acest lucru este adevărat, dar nu mai ştiţi că este adevărat. O credinţă poate fi liniştitoare. Totuşi numai prin experienţa proprie devine eliberatoare.
Gândirea a devenit o boală. Bolile apar atunci când lucrurile nu mai sunt în echilibru. De exemplu, nu este nimic anormal în multiplicarea şi diviziunea celulelor în corpul uman, dar, când acest proces continuă fără să ţină cont de organismul ca întreg, celulele proliferează şi apare o boală.
Notă: Mintea este un instrument minunat dacă este folosită corect. Totuşi, folosită incorect, devine foarte distructivă. Pentru a exprima mai precis acest lucru, nu contează în ce măsură vă folosiţi incorect mintea — pentru că, de obicei, nu o folosiţi deloc. Ea vă foloseşte pe dvs. Aceasta este boala. Credeţi că sunteţi mintea dvs. Este o iluzie. Instrumentul a pus stăpânire pe dvs.
Nu sunt în totalitate de acord. Este adevărat că am multe gânduri care nu au un scop precis, ca majoritatea oamenilor, dar am totuşi capacitatea de a alege să-mi folosesc mintea pentru a obţine sau realiza diferite lucruri şi fac asta tot timpul.
Numai faptul că puteţi rezolva un careu de cuvinte încrucişate sau construi o bombă atomică nu înseamnă că vă folosiţi mintea. Aşa cum câinilor le place foarte mult să roadă oase, mintea adoră să se ocupe de probleme. Acesta este motivul pentru care rezolvă cuvinte încrucişate şi construieşte bombe atomice. Dvs. nu sunteţi interesat de aceste scopuri. Daţi-mi voie să vă pun o întrebare: vă puteţi elibera de mintea dvs. ori de câte ori doriţi? Aţi descoperit butonul de „închidere"?
Adică să nu mai gândesc deloc? Nu, nu pot. Poate numai o secundă sau două.
Atunci, mintea este cea care vă foloseşte pe dvs. Vă identificaţi inconştient cu ea, aşa că nici nu ştiţi că sunteţi sclavul ei. Este ca şi cum aţi fi posedat fără să ştiţi şi luaţi entitatea care vă posedă drept persoana dvs. începutul libertăţii este să vă daţi seama de faptul că nu sunteţi entitatea care vă posedă — adică gânditorul din sinea dvs. Cunoscând acest lucru, aveţi ocazia să observaţi entitatea. în momentul în care începeţi să observaţi gânditorul, se activează un nivel superior al conştiinţei. Atunci începeţi să realizaţi că dincolo de lumea gândurilor există o arie vastă a inteligenţei, că gândul este nu mai un aspect mărunt al acesteia. Conştientizaţi de asemenea că toate lucrurile care contează — frumuseţea, iubirea, creativitatea, bucuria, pacea interioară— vin de dincolo de minte. Atunci începeţi să vă treziţi.

dane

Numarul mesajelor : 203
Data de inscriere : 18/04/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Drum fara sfarsit

Mesaj  dane la data de Mier Oct 21, 2009 5:26 am

M’am trezit de dimineata, tanar si in putere, sa ma duc si eu ca omul, undeva. Oriunde, doar sa ma duc. Ajuns la locul cautat, m’am uitat in stanga, m’am uitat in dreapta si mi’am dat seama ca nu’i acolo ce cautam eu. Am mai stat ceva timp pe acolo apoi am pornit mai departe. Dupa ce am iesit la sosea, m’am inscris pe banda de viteza de pe care rareori a trebuit sa ies. Cand ma opream, ma intalneam cu alti oameni care mi’au soptit din priviri ca si ei cauta ce cautam si eu. Ce interesant, mi’am zis atunci, toti cautam acelasi lucru dar nu toti mergem in aceeasi directie. Am tot cautat, am vazut lucruri interesante, m’am mai oprit din cand in cand sa ma bucur de priveliste, la nevoie m’am odihnit, am iubit, dar nu m’am oprit din cautare. Dupa amiaza eram deja obosit, drumul fusese lung, destul de lin si frumos dar ce cautam eu nu putea fi de gasit. Am baut o cana cu lapte, mi’am intins putin oasele si apoi am zis sa mai fac o incercare. Spre seara, am aprins faza scurta si am tras pe prima banda, macar, macar zaresc ceva. Ochii nu ma mai ajutau, muzica de la radio era putin ragusita, piciorul imi amortise pe pedala de acceleratie care scartaia. Stelele jucause apareau si dispareau de parca ma invitau la un joc de ghicit, luna plina imi lumina soseaua mai ceva ca faza lunga, vantul batea usor din spate trecandu’mi printre degete. Intr’un final masina se opreste, ma dau jos sa vad care’i problema si imi dau seama cu groaza ca sunt in fata casei mele.

dane

Numarul mesajelor : 203
Data de inscriere : 18/04/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum