II. Despre Dumnezeu

In jos

II. Despre Dumnezeu

Mesaj  dane la data de Mier Oct 14, 2009 4:38 am

Când spuneţi Fiintă, vă referiţi la Dumnezeu ? Dacă da, nu spuneţi Dumnezeu?
Cuvântul Dumnezeu şi-a pierdut sensul pe parcursul miilor de ani de folosire greşită. Il folosesc uneori şi eu, dar destul de rar. Prin „folosire greşită" vreau să spun că oameni care nu au reuşit niciodată să arunce măcar o privire fugară în lumea sacrului, în vastitatea infinită din spatele acestui cuvânt, îl folosesc cu multă convingere, ca şi cum ar şti despre ce anume vorbesc. Sau aduc argumente împotriva sa, ca şi cum ar şti ce este lucrul pe care îl neagă. Această folosire greşită dă naştere unor credinţe, unor afirmaţii absurde şi unor iluzii egoiste, ca de exemplu: „Dumnezeul meu sau al nostru este singurul adevărat, iar Dumnezeul tău este fals", sau faimoasei afirmaţii a lui Nietzsche: „Dumnezeu a murit".
Cuvântul Dumnezeu a devenit un concept închis. In momentul când este rostit, apare o imagine mentală, poate că nu chiar aceea a unui bătrân cu barbă albă, totuşi o reprezentare mentală a unui lucru sau a unei persoane din afara noastră şi, desigur, aproape inevitabil, aceasta este o persoană sau un lucru de sex masculin.
Nici Dumnezeu, nici Fiinţă şi nici vreun alt cuvânt nu poate defini sau explica realitatea inefabilă din spatele cuvântului, astfel că singura întrebare importantă este aceea dacă cuvântul este un sprijin sau o piedică pentru capacitatea noastră de a trăi realitatea la care se referă. Trimite el dincolo de sine, la o realitate transcendentă, sau se contaminează cu uşurinţă, devenind nimic altceva decât o idee din mintea dvs. în care credeţi, un idol mental?
Cuvântul Fiinţă nu explică nimic, dar nici cuvântul Dumnezeu nu face acest lucru. Totuşi, Fiinţa are avantajul de a fi un concept deschis. Nu reduce infinitatea invizibilă la o entitate finită. Este imposibil să ne formăm o imagine mentală despre ea. Nimeni nu poate să revendice exclusiv Fiinţa. Este însăşi esenţa şi vă este imediat accesibilă ca sentiment al propriei prezenţe, drept conştientizare a lui „eu sunt", care este anterioară gândului că „eu sunt asta sau cealaltă". Aşadar, este un pas foarte mic între cuvântul Fiinţă şi experienţa existenţei.

dane

Numarul mesajelor : 203
Data de inscriere : 18/04/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum